Ce ne facem?

De fiecare dată când am ascultat poveştile sau problemele oamenilor din mai multe cartiere m-am întrebat cum poate să vină un candidat în campanie să vorbească despre voturi şi proiecte, când oamenii aceia nu au ce pune pe masă? Cum să-i pese unui om să meargă la vot, să voteze x sau y, când el se gândeşte cum să-şi împartă salariul ca să-i ajungă toată luna? Ce om cu capul pe umeri ar mai avea încredere în cuvinte sau în candidaţi?

Cu toate astea, eu am ales să lupt. Am pornit cu gândul ăsta şi îl voi duce până la capăt. Recunosc şi cred că ştim cu toţii că e foarte greu să câştigi încrederea unui om din cuvinte sau chiar din fapte. Cu o floare nu se face primăvară. Până şi încrederea unor oameni apropiaţi e greu de câştigat. Ce să mai vorbesc de încrederea pe care o cer politicienii, mai ales că cei mai mulţi nu fac decât să mintă frumos. Te descurajează această situaţie. Dar altă soluţie, în prag de alegeri, nu există. Decât aceea să stai de vorbă cu oamenii şi măcar să le asculţi şi să-ţi notezi problemele. Un candidat nu poate ajuta, la nivel legislativ. Nu are puterea asta. Un deputat sau senator are.

Asta am încercat să le explic eu oamenilor. Prin întâlnirile cu ei, prin scrisori, prin site, pe blog, prin presă, prin orice mijloace. Foarte mulţi mi-au spus că România are nevoie de oameni tineri la conducere. De o altă viziune, de o altă mentalitate. Dar şi că ei ar da mai greu votul unor tineri, pentru că nu-i cunosc şi nu ştiu ce pot şi ce nu pot să facă. Şi atunci cum poate veni schimbarea clasei politice?

M-am depărtat un pic de la gândurile cu care am început să scriu. Despre încredere şi cum poate fi ea câştigată. Pentru că eu cred că încrederea nu se acordă aşa, oarecum, ci se câştigă. Se merită. Ca salariul. Dacă munceşti, iei bani, dacă nu, nu iei şi gata. Aşa ar fi corect. În toate zilele care au trecut am văzut o lipsă de interes şi o mare neîncredere în politică şi politicieni. Şi oamenii îşi justificau neîncrederea prin problemele pe care le au. Foarte puţini erau mulţumiţi de viaţa pe care o duc. Unii nu înţeleg că problemele lor se pot rezolva prin hârtii, şedinţe în Parlament şi legi. Vor să scape de probleme acum, pe loc. Ce bine ar fi dacă s-ar putea aşa! Înţeleg atitudinea lor, dar am încercat să le explic că salariile şi mai ales pensiile nu se pot mări fără o bază legală. Că economia nu se poate dezvolta fără muncă, adică fără producţie. Că nu putem avea şcoli mai bune fără profesori buni, care trebuie plătiţi, că nu putem avea medici buni dacă nu facem cumva să-i ţinem în ţară...

E foarte greu să le explici aceste lucruri unor oameni care nu au ce pune pe masă şi care nu dorm de grija copiilor, a părinţilor, de grija ratei la bancă sau a facturilor mari...Cum să faci asta?

Sper ca după 30 noiembrie să am ocazia să le dovedesc sibienilor că speranţele pe care şi le-au pus în votul lor nu au fost deşarte. Sper să le pot mulţumi că au avut încredere în mine şi să mă pot apuca de treabă!